Anunțuri publicitare

FORMELE SI PROPRIETĂŢILE CRISTALELOR (V)

MANIFESTARE
Cristalele de manifestare sunt rare şi preţioase. Unul sau mai multe cristale mici sunt total capturate într-un cristal mai mare. Dacă ştim exact ceea ce vrem să se manifeste, acest cristal va fi de mare ajutor, mai ales dacă este programat bine. Dacă suntem confuzi sau ambivalenţi în privinţa
dorinţelor sau dacă motivele sunt pur egoiste, cristalul nu va acţiona. Serveşte de asemenea la stimularea creativităţii şi a gândirii originale, la
favorizarea vizualizării şi evocarea vindecării planetare. Excelent pentru munca de grup; atunci când este programat pentru binele general,
funcţionează la potenţial maxim.

CUARŢ CATEDRALĂ
Cuarţul catedrală este un calculator cosmic ce stochează înţelepciunea străveche. Este o bibliotecă de lumină, care păstrează arhivele a tot ce s-a întâmplat pe Pământ. Multe cristale de cuarţ catedrală sunt foarte mari . Dar şi un cristal mic poate să furnizeze informaţia necesară.  Cuarţul catedrală poate da impresia că este compus din mai multe
bucăţi convolute sau distincte, dar acestea sunt parte integrantă din cristalul principal cu extremităţi multiple, cu cel puţin un vârf. Meditând asupra unui cuarţ catedrală, puteţi obţine accesul la biblioteca de lumină. Cristalul facilitează intrarea în acord cu mintea universală şi acţionează ca un receptor şi transmiţător pentru gândirea colectivă, care este ridicată la o vibraţie superioară de-a lungul contactului cu energiile pure ale cristalului. Oferă de asemenea acces
la arhivele akashice. Cuarţul catedrală este cunoscut a se manifesta o dată la două mii de ani pentru a contribui la evoluţia conştiinţei prin ridicarea gândirii la o vibraţie superioară. Poate fi programat pentru o lume mai bună. Plasat pe un loc dureros, cuarţul catedrală tratează eficace răul.

ARHIVIST
Cristalul arhivist are forme clar piramidale pe laturi. Uneori, aceste forme sunt separate, în aşa fel încât o faţetă este acoperită de mai multe triunghiuri, iar pe altele există numai unul. Anumite faţete sunt canelate una în jurul alteia, după un motiv hasurat. Este vorba adesea de cuarţ incolor, dar nu neapărat. Simbolizează armonia perfectă cu mintea, corpul, emoţiile şi spiritul, dar şi privirea care vede tot. Arhiviştii păstrează amprenta a tot ceea ce s-a întâmplat. Sunt porţi pentru înţelepciunea spirituală. Atunci când lucrăm cu un cristal arhivist, sunt necesare discernământ şi integritate. Se poate medita asupra acestui cristal plasat cu o faţă, ce prezintă un triunghi, pe al treilea ochi, ca să ajungă la trecutul individual sau colectiv, să se reacorde propriei înţelepciuni şi să găsească mai uşor ideile pentru evoluţie. Ţinut în mâini, mângâind uşor forma sa piramidală, acest cristal va revela cunoaşterea. Util pentru a explora eul. Aceste cristale acţionează ca nişte catalizatori pentru creştere şi ajută la îndepărtarea obstacolelor ce se opun progresului. Reîncărcând cu energie ansamblul fiinţei, previn epuizarea.

CUARŢ GRAVAT
Acest gen de cristal pare a fi gravat cu hieroglife sau cuneiforme. Utilizat pentru meditaţie, conduce la civilizaţiile antice, permiţând accesul la înţelepciunea şi cunoaşterea vieţilor anterioare. Extrem de util în acordarea cu formarea şi iniţierile spirituale ale acestor epoci, activând abilităţile şi facultăţile curative. Cristal personal, trebuie utilizat doar de proprietarul său. Totuşi, purificat corect şi reprogramat înainte şi după utilizare, poate ghida un alt suflet către accederea conştientă la propria cunoaştere a trecutului. Util în
special în timpul terapiei vieţilor anterioare, atunci când ne întoarcem într-o epocă precedentă răului, sau a tiparelor emoţionale distructive, pentru a putea înţelege cum era viaţa lipsită de asemenea tensiuni. Acest proces facilitează restabilirea stării de perfecţiune interioară.

Advertisements
Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: